Latest Videos from YouTube

chemare la Prohodul Neamului Romanesc

[postlink] http://mihaikon.blogspot.com/2012/04/chemare-la-prohodul-neamului-romanesc.html[/postlink]
.

chemare la Prohodul Neamului Romanesc




Fratilor...Fratilor...Fratilor ....ni se stinge neamul
Iesiti in graba la bisericile voastre si nu plecati de acolo pana nu induplecati pe Dumnezeul nostru ,dormiti pe treptele bisericii ...cersiti indurare pt neamul nostru care se stinge ....ridicati o cruce mare ,Crucea Neamului umpleti crucea cu icoanele sfintilor neamului ....SA NU SE MAI OPREASCA RUGACIUNILE din fata ei,veniti pe rand preoti si popor si plangeti ...nu va fie rusine ...ca va vede lumea ...oricum slujiti acum ,ultima data
...psaltilor ,cantaretilor la strana bisericii rugati pe Dumnezeu sã va daruiasca cantarea Prohodul Neamului Romanesc ...sã-l inmormantam cum se cuvine
..Femeilor, faceti coliva si impartiti saracilor pe la colturi ...rugati cersetorii sã trimita rugaciunea in inalt in numele Neamului Romanesc
stins fara lumina stramosilor la care a renuntat de bunavoie...singur...fara lupta

Am inteles toti ca e judecata dreapta a Celui Preadrept ...da !,dupa dreptate ne stingem ....ne-am omorat copii in avorturi ...inca o Romanie este sub pamant, tara a orbilor caci nu are lumina botezului....toti copii nostri orbi si fara nume ..

Si cu putinii copii ramasi ce facem ...ii vindem strainilor ,care se asigura prin casele de copii, ca nu sunt botezati ....Fratilor.. Fratilor ...

Da fratilor ...drept este sã ne stingem fara lumina Adevarului ,ca niste orbiti de galbenii ce ni sa-u pus deja pe ochi ca la mortii paganilor.

Ne-am gonit tinerii din tara lor ,si mor ca mustele in tari straine de prea multa munca ...aceiasi tineri puteau cladi inca o Romanie cum nici comunistii nu au putut visa....


iar acum... ne vindem pamantul de sub picioare sã ne asiguram ca nu se vor mai putea intoarce ...ca nu vor mai gasi mormintele parintilor lor ...mormintele noastre, acelasi pamant imbibat de sange al parintilor nostri.....vaai
Toata bogatia tarii ,mostenirea copiilor nostri o vindem pe nimica, in loc sã o licitam unor firme care sã exploateze ,nu sã detina resursele si care sã fie platite din profit.Sau altfel spus sã angajam..firmele .
Cati am iesit in strada sã le spunem conducatorilor ,nu va dam voie sã vindeti bogatia copiilor nostrii... vrem nationalizarea resurselor...
APA,pamant,resurse subterane fara exceptie.
Iara si iara suntem complici tacuti la martirizarea adevaratilor romani ca Eminescu ...UCIS pt ca a indraznit sã se lupte si pentru Neinstrainarea Pamantului Romanesc ,ca a luptat pentru ca Strainii sã Nu aiba drept de a cumpara pamant la noi.
Aceiasi complicitate tacuta ...ca atunci cand treceam nepasatori si lasi pe langa ferestrele cu gratii care tineau inchisi pe cei mai buni dintre noi ,Sfintii inchisorilor comuniste, pe care doar pamantul golgotei I-ar fi meritat ...si a caror singura vina era aceea ca erau praticanti in taina ai rugaciunii inimii ..invatata in Legiune sau la Rugul Aprins....
Si acum avem o gaura in loc de suflet ..pt ca am lasat sufletul intreg sã ne moara la Gherla ,Doftana ,Aiud... si suntem natia cu o gaura in steag pentru ca am refuzat sã o punem acolo pe Maica Domnului ....ocrotitoarea Romaniei ,..acum avem o stema sparta in regiuni ca sã aratam tuturor spre ce ne indreptam...
Fratilor...Fratilor...Fratilor ....ni se stinge neamul
Iesiti in graba la bisericile voastre si nu plecati de acolo pana nu induplecati pe Dumnezeul nostru ,dormiti pe treptele bisericii ...cersiti indurare pt neamul nostru care se stinge ....ridicati o cruce mare in fiecare oras ,Crucea Neamului umpleti crucea cu icoanele sfintilor neamului ....sã nu se mai opreasca rugaciunile din fata ei,veniti pe rand preoti si popor si plangeti ...nu va fie rusine ca va vede lumea ...oricum slujiti acum ,ultima data
.psalti ai bisericii rugati ,cu post ,pe Dumnezeu sã va daruiasca cantarea Prohodul Neamului Romanesc ...sã-l inmormantam cum se cuvine ..sotiilor faceti coliva si impartiti saracilor pe la colturi ...rugati cersetorii sã trimita rugaciunea in inalt in numele Neamului Romanesc sã nu se stinga fara lumina..

.si nu uitati....
ca de ar fi gasit Domnul doar..... zece drepti in toata tara,nu s-ar intamplat acestea.....:..........
Dumnezeu sã ne miluiasca!
Intelegeti ca si cei neinbisericiti din tara au avut aceasta intuitie
cand au iesit pe strazi impotriva sistemului,si au impiedicat politicul sã le fure protestul....hai dar la crucea noastra cu lumanari si cu icoane ,cu colaci ,cu coliva....o de s-ar termina graul din tara de atata coliva ...o de s-ar termina ceara de atatea lumanari arse in rugaciune ...


Soarta neamului nostru – Mircea Vulcănescu

[postlink] http://mihaikon.blogspot.com/2011/03/soarta-neamului-nostru-mircea.html[/postlink] Soarta neamului nostru – Mircea Vulcănescu (3 martie 1904 București – 28 octombrie 1952 Aiud)

Nu suntem un neam bogat. Neam de păstori şi de plugari, toată bogăţia ne-a fost rodul pământului acestuia şi al dobitoacelor de pe el. Grâul l-am semănat primăvara, în tot anul, bun sau rău, ca pe o leturghie. Şi oile le-am muls ca pe sfinte. Şi vacile le-am privegheat ca pe o arcă a legământului nostru cu glia. Scrisoarea noastră a fost ,,brazdă trasă cu fierul plugului’’ şi graiul nostru a fost îndemnul pentru boi ori cântecul – pentru oi – din fluier. Copacii din pădure i-am doborât ca la joc, când i-am putut doborî de alţii! Sarea am scos-o din pământ cu trudă. Şi tot cu trudă ne-au scos alţii aurul şi păcura dintr-însul.

Gândul că suntem un neam bogat e bine să ni-l îndepărtăm din minte, dacă vrem să rămânem într-adevăr. Neam sărac în ţară bogată am fost totdeauna şi nicicând la bunul altuia n-am râvnit; iar când a fost să ne apărăm, nu ne-am apărat, cu pământul, decât nevoile şi sărăcia.

Dar se vede că ,,sărăcia’’ asta tot era şi ea un fel de bogăţie, de vreme ce veacuri întregi ea a fost necontenit prilej de ispită altora.

Nu suntem, într-adevăr, nici un neam fericit aşezat, la adăpostul oricăror năzuinţe cutezătoare. Trăind la răspântia a două lumi, în calea firească a năvălirilor din răsărit înspre apus, cât ne uităm la povestea neamului nostru, tot de trei, patru ori călcat, îi vedem pământul la tot veacul. Măr de ceartă între patru împărăţii, pământul acesta a suferit, rând pe rând, revărsarea şi apoi retragerea puhoaielor omeneşti din răsărit şi din apus, din miazăzi şi din miazănoapte. Aşa a fost scrisul lui. Fiecare a venit, a jefuit rodul muncii noastre, a pârjolit şi s-a dus. Şi-n urma lor a trebuit să refacem iarăşi de la capăt, necontenit de la capăt, cam de trei, patru ori pe veac sau o dată de fiece viaţă de om, iarăşi necontenit de la capăt, aşezămintele şi rostul nostru.

Şi făceau domnitorii noştri, între aceste împărăţii, risipă de duh, de cutezări, de vitejii şi de umilinţe, doar de-or feri pământul ţării lor de năvăliri. Şi ori că aveau noroc şi se îndura Dumnezeu de noi – dacă e să credem bisericile clădite de ei, la tot pasul – fapt este că toate puhoaiele se-ntorceau care dincotro veniseră. Şi viaţa se putea relua de la început.

Astfel se desfăşoară, în chip îndeobşte cunoscut, prea cunoscut, soarta nedezminţită a neamului nostru, de când este.

(Fragment din Opere, Dimensiunea românească a existenţei)
Preluat de la Foaie Nationala

Dar iată că într-o bună zi diavolul l-a atras în desfrâu.

[postlink] http://mihaikon.blogspot.com/2010/12/dar-iata-ca-intr-o-buna-zi-diavolul-l.html[/postlink] Cu două zile înainte de moarte, Vlădica a avut o
hemoragie foarte mare. Aceasta s-a întâmplat din cauză că un ieromonah pe care noi îl
cunoşteam a murit în păcatul trupesc fără a se pocăi. Fiind bătrân şi având vârsta de
aproape 70 de ani, el a început a trăi cu o femeie deşi în viaţa lui a fost un mare postitor.
Întreg postul mânca fără ulei în afară de Sâmbătă şi Duminica şi era atât de slab încât i
se vedeau şi coastele. De asemenea, se ruga foarte mult şi făcea foarte multe metanii.
Dar iată că într-o bună zi diavolul l-a atras în desfrâu. Şi, pe patul de moarte fiind, cu
lacrimi în ochi a rugat-o pe femeia cu care împreună-vieţuia, spunându-i: „Te rog să te
pocăieşti pentru mine”. Aflând că Vlădica moare a venit la noi înspăimântată şi,
întâlnindu-mă pe mine, m-a rugat plângând: „Maică, lasă-mă la Vlădica pentru că
nimeni în afară de el nu poate să mă dezlege pentru că eu trebuie să fac pocăinţă pentru
un alt om”. Atunci eu, mergând la Vlădica şi explicându-i totul, el îmi răspunde: „Cum
să o dezleg? Dacă fac aceasta atunci trebuie să-i duc eu canonul. În cazul meu, acest
lucru nu este posibil deoarece eu sunt bolnav şi pe patul de moarte”. Însă femeia atât de
tare plângea şi se ruga încât suferinţa ei m-a determinat şi pe mine să îngenunchez în
faţa lui Vlădica şi să-l rog pentru ea. Atunci Vlădica a spovedit-o, iar ea s-a pocăit şi a
plecat de la noi atât de bucuroasă de parcă zbura pentru că ambilor le-a fost iertat
păcatul. După plecarea ei, Vlădica mi-a zis: „Tu înţelegi ce s-a întâmplat? Iată, acum eu
trebuie să mă cobor cu sufletul în iad
...” Din acel moment temperatura s-a ridicat brusc
la peste 40 de grade, începând hemoragia şi frigurile. Sângele îi curgea din gură şi prin
spate atât de puternic încât noi nu înţelegeam de unde atâta sânge. Cât i-am fi schimbat
pernele şi cearşafurile, toate erau înecate de sânge. În tot acest timp, Vlădica nu a
suspinat niciodată, ci doar şoptea: „Slavă Ţie, Doamne! Slavă Ţie, Doamne!” Nu ne-a
permis nici să-i facem injecţii calmante şi nici nu a primit vreun medicament. După cum
se ştie, şi până atuncea Vlădica a fost bolnav, dar o asemenea suferinţă ca după acea
mărturisire nu a avut niciodată. Despre febra pe care a suportat-o, ce să spun decât că de
cum puneam un prosop ud peste el imediat se usca, iar dacă mai încercam să mai punem
şi foi de varză îndată plesneau în jumătate dovadă de cât de mare era această febră.
Hemoragia a durat o zi şi o noapte. Mie personal mi-a rămas una din pernele pe care a
stat Vlădica, iar eu nici până în prezent nu am spălat-o, ci aşa dorm pe ea. Aflându-mă
pe patul său înainte de moarte, nu pot să vă spun decât că Vlădica s-a uitat sever în
direcţia uşii de parcă ar fi văzut un drac, apoi a încrucişat mâinile pe piept şi liniştit s-a
dus la Domnul.
....

Există lumină şi există şi întuneric. Există dulce şi există şi amar. Sunt arome şi
miresme dar este şi putoare şi miros greu. Este raiul cu Dumnezeu şi este şi iadul cu
diavolul. „Căci ce va semăna omul, aceea va şi secera” (Gal.6,7) a spus Apostolul.
Mântuitorul îi iubeşte pe toţi şi îi cheamă pe toţi la pocăinţă şi la mântuire. Pe toţi
păcătoşii ce se pocăiesc îi va milui şi îi va curăţa, prin suferinţe
, de toate păcatele. Unde
este smerenie, rugăciune şi dragoste, acolo este Domnul Dumnezeu. Cu smerenie şi
„răbdare vă veţi mântui sufletele voastre” (Lc. 28, 1 9).
....
Domnul însă, pe parcursul întregii lui vieţi, i-a încercat fecioria şi curăţia. Chiar şi la
bătrâneţe se aprindea în el în fiecare zi poftirea femeilor. Atunci, el mai sârguincios se
adâncea în rugăciunea lui Iisus şi, în acest mod, alunga de la sine tot mai departe pofta
până când Duhul Sfânt îl răpea într-o neprihănită şi fericită contemplare a celor ce vor
să fie. Pentru aceasta, el cu mare bucurie întâmpina orice ispită a trupului, ştiind
18
dinainte că o va înfrunta cu ajutorul lui Dumnezeu şi că, după ce va trece ispita, va
avea parte de o bucurie şi mai mare. Odată, părintele Gherman mi-a mărturisit rătăcirea
unora care-şi doresc să îmbrăţişeze viaţa monahală. Un oarecare tânăr, după absolvirea
universităţii, i-a cerut părintelui Gherman călugăria. „De ce ţi-o doreşti?” l-a întrebat
egumenul (adică stareţul). Atunci acesta îi răspunde: „Vreau să primesc harul
despătimirii pentru ca să nu mă mai chinuie dorinţa de a mă mai căsători pentru că eu nu
sunt dispus spre viaţa de familie”. Şi a rămas însă foarte uimit când a auzit de la egumen
asemenea cuvânt: „Dar iată că eu, la bătrâneţile mele, încă nu sunt nedespătimit şi, de la
o vreme, depăşesc zilnic pofta trupului prin harul Sfântului Duh. Aşa sunt călugării şi
schivnicii din lăcaşul meu; adevărata viaţă duhovnicească este atunci când, pentru
Împărăţia Cerurilor, înfrângem pofta trupului şi, biruind orice ispită, dobândim o
nespusă mângâiere de la Duhul Sfânt.
Luaţi aminte schivnicilor, călugărilor, surorilor şi toţi care vă doriţi călugăria! Ţine-ţi
minte că harul primit la călugărie nu ne eliberează nici de poftă, nici de patimile
trupului, nici de aprinderile iadului
. Să ştiţi un lucru: puterea harului primit la călugărie
devine lucrătoare şi biruitoare dar numai atunci când însuşi cel ispitit îşi întoarce faţa de
la poftă, se mânie pe ea până la ură, se roagă cu mai multă stăruinţă, aşa ca Iisus în
grădina Ghetsimani (Lc. 22, 44), gata să opună rezistenţă păcatului la sânge (Evr. 12, 1-
4), nesupunându-i-se ei (poftei) prin nici un fel de mişcare a trupului sau a duhului, prin
nici un fel de împreună-pătimire şi prin nici un gând cu care ar putea să se îndulcească.
Numai în asemenea cazuri veţi simţi în voi cum se revarsă din adâncuri o putere
dătătoare de viaţă care vă va păzi nevătămaţi de focul din mădularele voastre care este
străin lui Dumnezeu, precum a păzit nevătămaţi şi pe tinerii din cuptorul din Babilon.
Numai atunci veţi putea, pentru Împărăţia Cerurilor, să aduceţi ca o jertfă vie lui
Dumnezeu patimile aprinse de focul iadului şi această jertfă îi va fi plăcută lui
Dumnezeu (Rom. 12,1-2). Numai în acest caz vor fi îndreptăţite hainele voastre
monahale pentru că acestea vor fi o exprimare exterioară a îndepărtării voastre lăuntrice
de lumea care zace sub puterea celui rău,(1In. 5, 19) de trufia şi de toate poftele ei (In.
2, 15-16). Numai în acest caz voturile monahale vor avea îndreptăţire în ochii lui
Dumnezeu.
...
 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. Mihaikon - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger