Soarta neamului nostru – Mircea Vulcănescu

[postlink] http://mihaikon.blogspot.com/2011/03/soarta-neamului-nostru-mircea.html[/postlink] Soarta neamului nostru – Mircea Vulcănescu (3 martie 1904 București – 28 octombrie 1952 Aiud)

Nu suntem un neam bogat. Neam de păstori şi de plugari, toată bogăţia ne-a fost rodul pământului acestuia şi al dobitoacelor de pe el. Grâul l-am semănat primăvara, în tot anul, bun sau rău, ca pe o leturghie. Şi oile le-am muls ca pe sfinte. Şi vacile le-am privegheat ca pe o arcă a legământului nostru cu glia. Scrisoarea noastră a fost ,,brazdă trasă cu fierul plugului’’ şi graiul nostru a fost îndemnul pentru boi ori cântecul – pentru oi – din fluier. Copacii din pădure i-am doborât ca la joc, când i-am putut doborî de alţii! Sarea am scos-o din pământ cu trudă. Şi tot cu trudă ne-au scos alţii aurul şi păcura dintr-însul.

Gândul că suntem un neam bogat e bine să ni-l îndepărtăm din minte, dacă vrem să rămânem într-adevăr. Neam sărac în ţară bogată am fost totdeauna şi nicicând la bunul altuia n-am râvnit; iar când a fost să ne apărăm, nu ne-am apărat, cu pământul, decât nevoile şi sărăcia.

Dar se vede că ,,sărăcia’’ asta tot era şi ea un fel de bogăţie, de vreme ce veacuri întregi ea a fost necontenit prilej de ispită altora.

Nu suntem, într-adevăr, nici un neam fericit aşezat, la adăpostul oricăror năzuinţe cutezătoare. Trăind la răspântia a două lumi, în calea firească a năvălirilor din răsărit înspre apus, cât ne uităm la povestea neamului nostru, tot de trei, patru ori călcat, îi vedem pământul la tot veacul. Măr de ceartă între patru împărăţii, pământul acesta a suferit, rând pe rând, revărsarea şi apoi retragerea puhoaielor omeneşti din răsărit şi din apus, din miazăzi şi din miazănoapte. Aşa a fost scrisul lui. Fiecare a venit, a jefuit rodul muncii noastre, a pârjolit şi s-a dus. Şi-n urma lor a trebuit să refacem iarăşi de la capăt, necontenit de la capăt, cam de trei, patru ori pe veac sau o dată de fiece viaţă de om, iarăşi necontenit de la capăt, aşezămintele şi rostul nostru.

Şi făceau domnitorii noştri, între aceste împărăţii, risipă de duh, de cutezări, de vitejii şi de umilinţe, doar de-or feri pământul ţării lor de năvăliri. Şi ori că aveau noroc şi se îndura Dumnezeu de noi – dacă e să credem bisericile clădite de ei, la tot pasul – fapt este că toate puhoaiele se-ntorceau care dincotro veniseră. Şi viaţa se putea relua de la început.

Astfel se desfăşoară, în chip îndeobşte cunoscut, prea cunoscut, soarta nedezminţită a neamului nostru, de când este.

(Fragment din Opere, Dimensiunea românească a existenţei)
Preluat de la Foaie Nationala
Share this article :

Trimiteți un comentariu

 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. Mihaikon - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger